James Mark Baldwin (
în Septimiu Chelcea, 2001) menţionează că „unitatea psihologică este un socius, un individ mai mult sau
mai puţin socializat, apt de a intra în
relaţii sociale fecunde cu semenii săi şi rămâne ca o condiţie obiectivă că un
grup format din astfel de indivizi constituie un mediu sau o situaţie socială pentru fiecare dintre ei“
Asistenţa socială a familiei este una dintre
cele mai dezvoltate ramuri ale asistenţei sociale, deoarece prin aplicarea ei
în cadrul familiei şi pentru familie, cuprinde totalitatea problemelor de asistenţă
socială.
Asistenţa socială îşi
are locul în familiile dezorganizate şi pentru a avea succes în rezolvarea
problemelor de dezorganizare a familiei, este necesar ca familiile care pun
astfel de probleme să fie depistate şi deci cunoscute de către personalul de
specialitate, din timp, pentru ca prin măsurile luate de stocarea factorilor
cauzali, să se poată reface familia. Cu cât stadiul de dezorganizare este mai
avansat, refacerea familiei este mai dificilă şi uneori imposibilă.
Stabilirea cauzelor determinante
care au dus la dezorganizarea familiei este acţiunea pe care asistentul social
trebuie să o aibă în vedere de la prima întrevedere cu familia respectivă, în
cazul de faţă cu familia bolnavului psihic, până la rezolvarea definitivă a
cazului, deoarece fenomenele sunt în continuă schimbare, boala poate evolua sau
dimpotrivă regresa. Deci, factorul considerat a fi cauza şi care a fost
stabilit la începutul analizei, nu este obligatoriu constant până la încheierea
procedurilor.
Orice proces de
dezorganizare a familiei, începe cu tensiuni familiale care se manifestă prin
neînţelegeri , certuri, şi chiar violenţă. Uneori rezultatul acestei tensiuni
familiale cum ar fi divorţul, abandonul, etc.
se răsfrânge asupra tuturor membrilor familiei şi poate fi o cauză
dintr-un sistem înlănţuit de alte cauze. În asistenţa familiei există
posibilitatea de a lucra, atât cu separaţia familiei complete care ridică
anumite aspecte de dezorganizare cât şi cu familiile descompletate prin deces care
din diverse motive cad sub nivelul de viaţă considerat a fi normal, intrând în
sfera de activitate a asistenţei sociale.
Problemele de
asistenţă socială, precum şi întreaga acţiune de supraveghere a relaţiilor
familiale, a exercitării obligaţiilor părinţeşti faţă de copii, înfierea
copiilor rămaşi fără părinţi sau în imposibilitatea de a-i creşte, tutelarea
celor lipsiţi de capacităţi fizice sau psihice, fie minori, fie adulţi, toate
aceste probleme revin asistenţei sociale.
Asistentul social
poate constitui o sursă de informare şi prevenţie pentru familie şi copii,
putând să-şi asume rolul de consilieri şi educatori în educaţia părinţilor. De
asemenea, intervenţia comunitară poate fi utilă în încurajarea şi motivarea
familiilor cu probleme, dar numai atunci când resursele există şi pot să
furnizeze acest ajutor.
„Pentru a face faţă acestei mari varietăţi de cazuri, formarea
asistenţilor sociali nu poate ocoli cunoştinţele privind aspectele psihologice
de adaptare ale persoanei la mediul ei de viaţă şi pe cele privind
intervenţiile menite să modifice comportamentul unor beneficiari individuali,
sau a unor grupuri de persoane.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu